CERTIFICĂRI

Siguranţa, garanţia şi caracteristicile prestaționale de înalt nivel au fost recunoscute de Instituţiile acreditate prin eliberarea unor certificate de sistem şi de produs. Folosind sistemele de control proiectate la nivel intern, Maschio Gaspardo a obţinut o serie de aprobări internaţionale care garantează un înalt standard calitativ, continuitate în furnizare, un consum mai mic de energie şi un impact ambiental redus.

Know-how-ul dobândit şi cercetările permanente în domeniul inovaţiilor tehnologice pentru implementarea de noi soluţii, toate acestea îi permit Grupului Maschio Gaspardo să aibă o poziţie de leader pe piaţa internaţională: o politică a Calităţii, care a permis unităţilor în Italia şi în România să obţină certificatul ISO 9001:2015.

Sistemul de Management al Calităţii are prestabilite următoarele obiective:

  • Să garanteze, prin supravegherea proceselor şi a organizării interne, un produs în permanenţă valid, competitiv şi conform cu normele în vigoare, capabil să îndeplinească nevoile exprimate şi neexprimate ale pieţei;
  • Să raţionalizeze activităţile firmei şi să le crească eficienţa, prin prevenirea posibilelor probleme sau inconvenienţe;
  • Să promoveze îmbunătăţirea sistematică a tuturor sectoarelor firmei, analizând gradul de satisfacţie al clientului;
  • Să stabilească unităţile ţintă şi de orientare în cadrul organizaţiei;
  • Să instituie raporturi de utilitate reciprocă cu furnizorii, conştienţi de faptul că, o colaborare sinergică cu sistemele creează plusvaloare şi îmbunătăţeşte prestaţiile în cadrul proceselor;
  • Să îmbunătăţească eficienţa sistemului printr-o analiză a datelor rezultate din verificările efectuate în cadrul inspecţiilor interne.

Pentru a îndeplini aceste obiective, întreg personalul este implicat în procesul de înţelegere, aplicare şi menţinere a calităţii, prin informarea, instruirea şi stimularea de a face din obiectivele companiei obiectivele proprii.